udv-hsz hsz-csik
2017-05-27

Min: 18
Max: 20
Min: 4
Max: 7

Despre Chedia Mică

Localitatea mică este aşezată de-alungul pârâului Nyiko, la 4 km de pârâul numit Nyiko-ul Alb în valea pârâului Chedia Mică. Din Rugăneşti ne conduce aici un drum comunal, pavat.

Deşi Chedia Mică, care aparţine comunei Şimoneşti este o aşezare mai mare decât Chedia Mare, totuşi numărul locatarilor nu atinge 100. Numărul locatarilor în anul 1910 a fost  217, în 1941  226, în 1995  92,iar în 2004  64. Comunitatea locală maghiară s-a îmbătrânit, nu există nicio familie cu copii mici. La intrare în sat, în partea dreaptă se află casa cu numărul 1 iar vizavi de acesta, pe partea stângă, se află casa cu numărul 49, adică prima poartă este faţă-n faţă cu ultima.

Procesul verbal din anul 1567 îl notează cu 5 porţi. În evul mediu a fost un sat pur catolic şi a aparţinut bisericii din Nicoleni. Dar în timpul reformei s-a făcut unitariană. În secolul al XVIII-lea, împreună cu Chedia Mare, s-a făcut parohie. În secolul al XIX-lea s-a construit, pe hotarul dintre aceste saturi, biserica comună, pe locul numit Coasta Bisericii.

Mulţi dintre locatari s-au mutat, după colectivizare, la Cristuru-Secuiesc. Iar după sfârşitul regimului comunist, au fost aşteptate de casele părinteşti şi moşiile care între timp s-au golit. Această viaţă binară este caracteristic acestui sat, adică Chedia Mică este satul sufletelor care se înapoiează. Autobuzul nu mai trece pe aici,nici magazin nu este. De la Rugăneşti de află la 4 km, iar de la Cristuru-Secuiesc la 7 km, totuşi este un loc liniştit şi odihnit, foarte potrivit pentru relaxare.

Sătenii au ridicat monument pentru morţii eroici, care a fost cioplită din piatră de talie, de un sculptor, al cărui nume nu-şi mai amintesc. Sus este şlefiut în forma unui semicerc şi are o înălţime de 35 de m. Înălţimea monumentului este de 1,35 m, lăţimea de 1m, grosimea de 30 cm.

Biserica unitariană a fost reconstruită în anul 1900.

Foto: Vass Lehel

 
Magyar | Romana | English | Deutsch